Holidays of Georgia

Sarbatori oficiale in Georgia

Este cunoscut faptul că georgienii știu să sărbătorească iar gastronomia detine un loc important: mâncăruri gustoase și vinul bun se regasesc la fiecare masa. Prin urmare, nu este nimic surprinzător în modul în care oamenii respectă sărbătorile din Georgia.

Principale sarbatori ale Georgiei:

Mtskheta-Svetitskhovloba - 14 octombrie

Una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii ortodoxe Georgiene. Potrivit istoriei, in secolul I dupa Hristos, în Mtskheta exista o comunitate evreiască, iar rabinul acesteia, Elioz, aflandu-se in Ierusalim, a cumparat de la soldatii care L-au răstignit pe Iisus Hristos, chitonul (tunica) Mântuitorului. Întors în Mtskheta, Elioz i-a inmanat surorii sale, Sidonia, chitonul, dar aceasta a murit pe loc. Intrucat tunica nu a putut fi scoasa din mâinile celei decedate, ea a fost îngropata împreună cu Sidonia, iar pe mormânt a crescut un cedru mare, care a devenit pentru locuitorii din Mtskheta un „copac sfânt”.

În fiecare an în această zi există un serviciu festiv, urmat de un botez în masă, devenit tradiția oficiala georgiană a sărbătorii. De asemenea, în această zi se viziteaza mănăstirea antica Jvari și alte temple antice, foarte numeroase în Georgia.

Ninobah  Sfanta Nina- 1 iunie

Aceasta sarbatoare este dedicată Sfintei Nina, cea care a inițiat convertirea georgienilor la crestinism. Moaștele Sfintei se regasesc în mănăstirea Bodbe din Kakheti. În fiecare an in 1 iunie se strang sute de pelerini, iar în Templul Sion din Tbilisi se desfășoară o slujbă divină solemnă.

Tamaroba - 14 mai

Regina Tamara Cea Mare este cel mai înțelept și mai mare conducător al Georgiei, la inceputul secolului al XIII-lea. Sub conducerea ei, Georgia a cunsocut o glorie fără precedent, spiritualitate și iluminare. În anul 1195, când regatul Georgiei a fost invadat de armata turcă, regina Tamara s-a rugat neîncetat pe unul dintre dealurile Mănăstirii Metekhi, până ce a aflat că armata ortodoxă georgiană a învins armata musulmană. În decurs de câţiva ani, armata georgiană a ajuns să fie cunoscută drept protectoarea transcaucazilor datorită credinţei Tamarei şi a poporului ortodox.

Sărbătoarea principală are loc la Akhaltsikhe, unde există un monument ridicat în onoarea ei.

Ziua Sfântului Gheorghe - 23 noiembrie

Sfântul Gheorghe este cel mai venerat și iubit dintre sfinții georgieni. În această zi, toate bisericile georgiene suna clopotele, iar credincioșii îngenunchează în rugăciune către acesta: pentru bunăstarea familiei, sanatate și pentru pace.

In aceasta zi, o Liturghie solemnă se desfășoară la Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi.

Ziua Independenței - 26 mai

Oficial, Georgia si-a declarat independența  la 31 martie 1991, dar georgienii sărbătoresc aniversarea  independenței pe 26 mai,  data in care si-a castigat pentru prima data independent  în 1918.

De asemenea, în această zi se organizează în mod tradițional un renumit festival al culorilor, parade și concerte în toată țara.

Ziua Unității Naționale - 9 aprilie

Ziua Unității Naționale este un precursor al independenței declarate a Georgiei. Odată cu evenimentele din 9 aprilie, georgienii au înrădăcinat ideea suveranității și a unității naționale. La această dată, în 1989, trupele sovietice au fost expediate în Georgia pentru a suprima demonstrațiile pentru independența Georgiei. Astăzi, georgienii îi comemoreaza pe eroii care si-au dat viata pentru libertățea țării lor, coroane de flori fiind depuse la Memorial.

Rtveli

Este o  sărbătoare georgiană straveche, în onoarea recoltei de struguri. Deoarece aceasta difera de la o regiune la alta, in consecinta se sarbatoreste în diferitele teritorii georgiene aleator. Dacă sunteți în căutarea unor tradițiile autentice va recomandam sa luati parte la această sărbătoare.

Sarbatoare Rtveli – inseamna distractie, dans, râsete, cântece și bineînțeles  faimosul vin georgian, care în acea zi curge neincetat.

Anul Nou

Una dintre cele mai importante și colorate sărbători pe care georgienii o iubesc și o sărbătoresc cu multa muzica si distractie. Această sarbatoare are propriile caracteristici și tradiții stravechi: în afară de bradul de Crăciun, georgienii decora și Chichikali – copac traditional confectionat din crengi ansamblate sub forma unui conifer, decorate cu fructe si dulciuri. Ulterior sarbatorilor, acestea sunt arse simbolizand renuntarea la probleme și adversități.

Mesele de Anul Nou din Georgia sunt intodeauna imbelsugate, nu lipsesc murăturile picante și șunca suculentă, satsivi cu khachapuri  (brânză de vaci), porc in lapte la protap, miere gozinaki, churchhella și multe alte feluri traditionale.

Sarbatoarea Pastelui si  Craciunului in Georgia

Sunt cele mai importante și cele mai asteptate sărbători creștine care se celebrează în Georgia de secole intregi. Tradițiile sărbătoririi Paștelui în Georgia sunt foarte asemănătoare cu ale noastre: traditia condeierii si prezenta la liturghie sunt respectate atat de adulti cat si de copii.

Credincioşii postesc înaintea Crăciunului, iar cei care vor se împărtăşesc în ajun. Familiile se reunesc la cina din ajunul Crăciunului şi se bucură de preparatele tradiţionale. Din tradițiile culinare merită menționat și kvertsi - tortul georgian de sărbători.

In ziua de Craciun are loc procesiunea solemnă "Alilo". Preoții creștini umblă pe străzile orașelor ducand astfel vestea bună a nașterii lui Isus. Copiii îmbrăcaţi de sărbătoare canta  în grupuri pe străzi colinde traditionale.

Limbă : Romanian

Ok
Selectează