Istorie
Mulți dintre savanți consideră că Anatolia este țara de origine a indo-europenilor. În jurul anului 7500 î. Ch., s-au construit primele orașe istorice și s-au format primele state din popoarele nomade. Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia în secolul al 11-lea. În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forță importantă în regiune. În secolul al 16-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est și Caucazul. După înfrângerea suferită în primul război mondial, puterile învingătoare au căutat împărțirea imperiului prin Tratatul de la Sévres, cu sprijinul aliaților, Grecia a invadat și ocupat orașul Izmir, în conformitate cu Tratatul. La 19 mai, 1919 a fost inițiată o mișcare naționalistă sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk Pașa, un comandant militar care s-a distins în cursul bătăliei de la Gallipoli. Kemal Pașa a încercat revocarea termenilor tratatului semnați de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare parte a societății turcești, în ceea ce a devenit războiul turc de independență (în turcă: Kurtuluș Savaș). La 18 septembrie, 1922, armatele de ocupație ale Antantei au fost învinse și țara eliberată. A urmat abdicarea sultanului la 1 noiembrie, 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire otomană. În 1923 Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei) și a devenit primul președinte al țării. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman. Regiunea din Kusadasi a fost centru cultural încă din vremurile antichității. Primele așezări au fost fondate de triburile nomade indo-europene, după care a urmat dominația persană și elenă. În secolul al II-lea. î.Ch. regiunea a ajuns sub stăpânire romană, ce a fost urmată de imperiul Bizantin. Sub era bizantină a fost ridicată fortăreața de la intrarea în port, și orașul s-a dezvoltat mai ales de a lungul coastei. În anul 1018 orașul a fost ocupat de triburile turcești, dar după scurtă vreme trupele creștine au eliberat regiunea, astfel Kușadasi a rămas sub influență Bizantină. În anul 1413 orașul a fost cucerit de sultanul Mehmed I. și anexată Imperiului Otoman. Pe parcursul războiului de independență a turcilor, Kușadasi a fost ocupată temporar de trupele italiene și apoi de cele elene (1919-1922). După sfârșitul războiului populația elenă a fost înlocuită cu turci. Primele hoteluri în Kușadasi au fost construite în anii 1970.
Limbă : Romanian